Producători

Ceai Anticolitic Afisare la mărime maximă

Ceai Anticolitic

Greutate net: 50g. Brut: Cutie 80g.
Acțiune antispastică și antiseptic intestinală.
ProducătorPLAFAR SA

Detalii

Ceai Anticolitic

Disponibilitate:
În stoc

30 alte produse din aceeași categorie:

Înapoi
Înainte

Compoziție: flori de coada șoricelului - Millefolii Flos, flori de mușețel - Chamomillae Flos, iarbă de sunătoare - Hyperici Herba, iarbă de roiniță - Melissae Herba, conuri de hamei - Strobuli lupuli, iarbă de mentă - Menthae Herba, iarbă de talpa gâștei -Leonuri Herba, fructe de fenicul - Foeniculi Fructus. 


Acțiune: antispastică și antiseptic intestinală. 

Utilizare: în mod tradițional în colite și enterocolite. 

Mod de preparare: Infuzie. O cană de apă clocotită se toarnă peste o lingură de plante, se acoperă 15 minute, se strecoară; se consumă neîndulcit, la temperatura camerei. 

Mod de utilizare: 2-3 căni/zi, după mesele principale.

Ce este Coada Șoricelului ?

   Coada șoricelului (Achillea millefolium) este o plantă erbacee, perenă, din familia Asteraceae, cu frunze penate, păroase și flori albe sau trandafirii, originară din Europa și din vestul Asiei. Este întâlnită din câmpie până în regiunile subalpine.
   Numele generic de Achillea provine de la Ahile, eroul legendar al războiului troian, care a descoperit planta și a folosit-o pentru tratarea rănilor soldaților săi. Numele speciei, millefolium, descrie frunzele penate, păroase.
   Este recomandată la enterocolite, gastrite, colici gastrice. Este antiseptic (ca și mușețelul), tonic aperitiv, coleretic-colagog, stimulează funcția hepatică, este antispastic, antiinflamator, astringent.
   Coada șoricelului reprezintă un remediu natural în tratarea multor afecțiuni: boli ale stomacului, hemoroizi, dureri menstruale, boli de vezică, anorexie, osteoporoză, reumatism, nervozitate, boli intestinale, tuse, chisturi ovariene, mâncărimi vaginale, oxiuri, gastrită.
   Acțiunea terapeutică se bazează pe proprietățile acestei plante: regenerator de țesuturi, dezinfectant, expectorant, antiinflamator, calmant gastric, decongestiv hemoroidal.
   Preparatele naturale cel mai des utilizate din acesta plantă sunt: infuzia (ceaiul) de frunze și de flori (ajută la tratarea constipației, leucoreei, contra viermilor intestinali, reduce starea de nervozitate, ameliorează tenurile înroșite), dar și alifia preparată din coada șoricelului (ajută la tratarea varicelor).


Ce este Mușetel ?

   Mușețelul (Matricaria recutita, denumit și romaniță, mătrice, mătricea, morună, roman, romonel sau prin Transilvania românică) este o plantă erbacee anuală, medicinală, din familia Asteraceae, cu frunze divizate și cu flori grupate în capitule terminale. Următoarele denumiri sunt sinonime pentru mușețel: Chamomilla chamomilla, Chamomilla recutita (nume acceptate în conformitate cu Flora Europei), Matricaria chamomilla, și Matricaria suaveolens.
   Musețelul este o plantă erbacee, anuală, spontană, atingând o inălțime între 20 și 60 cm. și mult ramificată, cu flori grupate în capitule terminale. Marginea fiecărui capitul este ocupată de flori albe, iar în regiunea lui centrală se găsesc numeroase flori tubuloase, galben-aurii. Receptaculul capitulului, plan la începutul înfloririi devine conic și gol la interior, ceea ce permite deosebirea florilor de mușețel adevărat de florile recoltate de la specii înrudite dar care nu au proprietăți terapeutice. Mușețelul este o plantă originară din sudul și sud-estul Europei, astăzi întâlnită în aproape întreaga lume. În țara noastră are o mare arie de răspândire întâlnindu-se aproape peste tot, de la câmpie unde apare masiv pe solurile sărăturoase, pâna în toate locurile însorite și mai umede de pe lângă drumuri, căi ferate, pajiști, fânețe, cu predilecție pe solurile nisipoase ușoare.Înflorește începând cu lunile aprilie-mai până la sfârșitul lunii august, uneori înflorește și a doua oară în septembrie. Momentul cel mai prielnic pentru recoltare este atunci când majoritatea inflorescențelor au petalele marginale dispuse orizontal (Flores Chamomillae), în această fază de înflorire, florile au cel mai mare conținut în ulei esențial.
   Recoltarea se face numai după ce s-a ridicat roua și numai pe timp însorit, de obicei o singură dată pe an, în lunile mai-iunie.
   Proprietăți: antiinflamatoare, antiseptice, analgezice, antihistaminice, cicatrizante și gastrice, acțiune antiseptică și decongestivă, anorectal, tonic capilar.
   Bun sedativ antispasmatic și stimulent în cistite, în tratamentul enterocolitelor, gastritelor, dismenoreelor, diareei, colicilor intestinale, infecțiilor renale, în boli ale ficatului, în unele stări alergice, în astmul bronșic al copiilor. Calmează iritațiile oculare.
   Are multiple întrebuințări sub formă de cataplasme, gargară, clisme, băi în diferite afecțiuni : arsuri, hemoroizi, răni, dureri de gât, diferite ulcerații ale pielii, abcese dentare, conjunctivite, calmează tenurile înroșite și iritate.
   Contraindicații: persoanelor cu micoze (ciuperci) întrucât o componentă a acestei plante și anume chamazulena, le întreține și chiar le reactivează.

Ce este Sunătoare ?

   Sunătoarea (Hypericum perforatum) (alte denumiri: pojarniță, regionalisme: drobișor, fălcățea, harnică, închegătoare) este o plantă erbacee, perenă, cu tulpină dreaptă, ramificată în partea superioară, ușor lemnoasă în partea de jos, prevăzută de-a lungul ei cu două muchii, glabră și înaltă până la 1m. Frunzele, dispuse opus, sunt sesile, oval-eliptice, glabre și conțin numeroase pungi secretoare, dând impresia că prezinta puncte translucide (când sunt examinate prin transparență), de unde și denumirea de "perforatum" dată acestei specii. Florile sunt grupate în vârful tulpinii și ramurilor, sunt hermafrodite, pentamere; periantul este format din 5 sepale și 5 petale de culoare galben-aurie, iar androceul din stamine numeroase. Înflorește din iunie până în septembrie. Fructul este o capsulă ovală.
   Produsul vegetal folosit: părțile terminale (de 20-30 cm) înflorite (Herba Hyperici).
   Florile de sunătoare se culeg în zile uscate și însorite, din iunie și până în septembrie, prin tăiere cu foarfeca. Se usucă la umbră, în loc bine aerisit, întinse în strat subțire, pe hârtie sau pânză. După uscare, se păstrează în pungi de hârtie ori săculeți de panză în locuri uscate și întunecate.
   Principii active: derivați antracenici (hipericină, pseudohipericină), ulei volatil, flavonozide având ca aglicon hiperina, acizii cafeic și clorogenic, tanin.
   Acțiune farmacologică: datorită hipericinei și pseudohipericinei, uleiului volatil și taninurilor produsul are acțiune antiseptică, astringentă și cicatrizantă. Flavonozidele sunt răspunzătoare de acțiunea vasodilatatoare și hipotensivă. Acizii clorogenic și cafeic explică proprietățile antiinflamatoare și colagoge ale plantei.

Ce este Roinița ?

   Roinița (Melissa officinalis L.) este o plantă perenă din genul Melissa L., familia Labiatae (Lamiaceae). Roinița este meliferă, aromatică și are proprietăți curative.
   Roinița crește în tufe dense care nu depășesc înălțimea de 90-100 cm. Fiind perenă, frunzele se veștejesc și cad spre sfârșitul toamnei și apar din nou de obicei în luna aprilie. Se aseamănă la înfățișare cu urzica (Urtica dioica) deși aceasta din urmă aparține unei familii cu totul diferite. Frunzele roiniței sunt însă de un verde mai pronunțat, aproape închis la culoare și ele exud o aromă plăcut mirositoare asemănătoare lămâii atunci când sunt presate între degete.
   Roinița este o plantă meliferă și inflorescența ei este vizitată de numeroase insecte; de asemenea din cauza mirosului pronunțat care atrage albinele este folosită de apicultori atunci când capturează un roi (se freacă pereții stupului) sau când vor să unifice două familii; de aici și denumirea plantei (de la roi de albine).
   Roinița se întâlnește spontan pe teritoriul României doar pe arii restrânse în sud-vestul țării în zone ferite de pe lângă păduri și luminișuri în Oltenia (în preajma localității Baia de Aramă) și în Banat. Se cultivă însă în grădini și așezăminte monahale. O dată ce planta s-a stabilizat este greu de eradicat.
   Roinița reprezintă o plantă medicinală cunoscută pentru efectele ei terapeutice asupra afecțiunilor stomacului (calmează spasmele stomacale, elimină gazele din stomac), calmează stările nervoase, înlătură diareea, mărește secreția biliară, echilibrează digestia, și stimulează pofta de mâncare.
   Ceaiul preparat din frunze de roiniță, dar și cel preparat din flori de roiniță ajută la calmarea durerilor de cap, tratarea amețelilor, pierderea temporară a cunoștinței. Pentru o eficiență maximă acest ceai trebuie administrat în fiecare zi.
Roinița mai poate fi utilizată și pentru vindecarea rănilor (sub formă de băi) datorită proprietății acestei plante de cicatrizant, dar și la tratarea diskineziilor biliare.

Ce este Hamei ?

   Hameiul sau (rar) hămeiul (Humulus lupulus L.) este o specie perenă a genului de plante erbacee Humulus care aparține familiei Cannabaceae.
   Prima cultivare de hamei atestată documentar a avut loc în 736 d.Hr. în regiunea Hallertau din regiunile pe care se află Germania astăzi, iar prima menționare a utilizării hameiului în producția de bere este datată în anul 1079 d. Hr.
   Crește în flora spontană din lunci, tufișuri, zăvoaie, crânguri, pe garduri, în zona de câmpie și deal, până la 800-1000 m.
   Conține ulei volatil (cca. 1%) cu sescviterpene, esteri valerianici, geraniol, mircen, principii amre (humulona, lupulona), flavonoide, tanin.
   Inflorescența de hamei este de tip ament, popular denumită con. Conurile de hamei sunt o materie primă importantă la fabricarea berii, fiind un agent de stabilitate în bere. Acizii de hamei au un efect antibiotic slab contra bacteriei gram-pozitive care favorizează activitatea exclusivă a drojdiei de bere în fermentarea berii.
   Hameiul mai este folosit și în bucătărie, din acesta preparându-se o mâncare asemănătoare celei de spanac.
   Sedativ nervos major, tonic-aperitiv și stomachic, anafrodisiac, diuretic cu eliminare de acid uric, calmant al durerilor provocate de menstruație, activează circulația sanguină, coleretic-colagog, astringent, antitrichomonazaic.

Ce este Menta ?

   Menta (Mentha, din greacă: míntha) este un gen de aproximativ 25-30 specii de plante (aromatice și unele medicinale) din familia Lamiaceae, răspândite la nivel mondial, șapte în Australia, una în America de Nord și celelalte în Europa și Asia; există și hibrizi. Face parte dintr-o familie extinsă, alături de alte plante aromatice precum cimbrul, cimbrișorul, măghiranul, salvia și levănțica.
   Denumiri populare: borsnită, broastil, brosnită, camfor, diană, ferent, ghiazmă, giugiumă, ghintă, iarbă creață, iarbă neagră, iasmă, izmă bătrânească, izmă bună, izmă de gradină, izmă de leac, izmă de leș, mintă, mintă creață, mintă moldovenească, mintă neagră, mintă de gradină, nina de camfor, nintă, nintă rece, piperiță, izmă, voieștniță, menta broaștei, mentă creață, izmă creață.
   Speciile de mentă care se folosesc în vindecare nu cresc spontan, majoritatea speciilor sălbatice nu au calitățile medicinale ale asa-numitei "mente bune". Prin "mentă bună" se înțelege, de fapt, o serie de trei specii de menta (care la rândul lor au sute de varietăți). Acestea sunt menta de apa (Mentha aquatica), menta dulce (Mentha viridis sau Mentha spicata) și hibridul primelor două: menta pipărată (Mentha piperita) care este cea mai folosita specie în prezent. În aceeași categorie amintim și menta creață (Mentha crispa), menta franțuzească (Mentha pulegium). Toate speciile de mentă sunt foarte aromate. În general, Mentha piperita poate substitui orice tip de mentă, dar nu și invers. Ea are un gust puternic și mentolat, mai puternic la planta proaspătă decât la cea uscată. Ceaiul de mentă are efect calmant și stimulează digestia.

Ce este Talpa Gâștei ?

   Talpa gâștei (Chenopodium) este denumirea populară dată unei grupe de plante din familia Amaranthaceae, dar care este considerată de unii botaniști ca făcând parte din familia Chenopodiaceae.
   Talpa gâștei este o plantă erbacee, perenă, cu înălțimea maximă de 150 cm. Secționate, tulpinile și ramurile, care sunt păroase pe margini, se prezintă în patru muchii.   Frunzele sunt opuse, cele de la bază au forma palmei, fiind divizate adânc în 5 lobi. Frunzele mijlocii au 3 crestături, iar cele din vârful tulpinii sunt alungite si dințate. La subsuoara frunzelor se găsesc florile de culoare roz, grupate în inflorescențe mici, care înconjoară tulpina. Floarea este formată dintr-un caliciu in formă de tub cu 5 sepale unite între ele, fiecare sepal terminându-se cu o țeapă.
   Corola prezintă un inel păros, bilabiat, de forma unei guri, fiind de două ori mai mare decât caliciul. Partea superioară a corolei este de forma unui coif, acoperit cu peri mărunți.
   Planta înflorește din iunie până în septembrie. Crește pe marginea drumurilor, prin locuri necultivate si printre ruine.
   „Leonurus cardiaca” este o plantă medicinală cunoscută în România sub denumirea de talpa gâștei. Ea se culege la începutul și în timpul înfloririi.
   Datorită alcaloizilor și a uleiurilor volatile conținute de plantă, ea este considerată a fi o plantă medicinală: are o acțiune antispasmodică și este follosită ca tonic cardiac, sedativ, hipnotic, antispastic general, stomahic, indicat în afecțiuni cardiace, aritmii de origine nervoasă.
   Se mai poate folosi datorită efectelor tonice pe care le are asupra organismului ca remediu împotriva stărilor depresive.

Ce este Fenicul ?

   Feniculul sau molura (Foeniculum vulgare) este o specie de plantă perenă comestibilă din genul Foeniculum, familia Apiaceae (Umbelliferae), al cărei areal natural cuprinde regiunea mediteraneeană și sud-vestul Asiei (de la est la vest din Maroc și Portugalia până în Pakistan).
   Este o plantă erbacee cu tulpina dreaptă, cilindrică, fin striată longitudinal,înaltă până la doi metri și ramificată începând de la bază. Frunzele, prevăzute la bază cu o teacă dezvoltată, sunt alungit-triunghiulare și multipenat-partite. Florile sunt mici, galben-aurii, dispuse în umbele mari, terminale. Fructele mature sunt de culoare cenușie sau brun-verzuie, au miros plăcut și gust dulceag. Se aseamănă cu mărarul, cu care poate poleniza încrucișat, rezultând semințe lipsite de aromă. Uleiul volatil determină acțiunea farmacologică : antispastică, sedativă, carminativă, expectorantă.
   Fructele de fenicul, numite și fructe de anason dulce, conțin 2-7% ulei volatil format din anetol, transanetol și cisanetol, limonen, alfa-pinen, fenconă, metilcarvicol, extragol; lipide, aleuronă, derivați cumarinici, flavonoide (cvercitin, camferoglicozid, flavonol-3-glucuronid), zaharuri, substanțe minerale, ceruri, mucilagii, stigmasterină.
   Feniculul (Foeniculum vulgare) este folosit în tratarea a numeroase afecțiuni datorită proprietăților acestuia: antispastic, tonic nervos, dezinfectant. În medicina populară, feniculul era utilizat pentru vindecarea constipației, balonărilor, calmarea colicilor.
   Există câteva preparate pe bază de fenicul apreciate ca excelente remedii naturale: ceaiul de fenicul, necesar în vindecarea bronșitei, laringitei, amigdalitei, faringitei, oboselii fizice și psihice. Pulberea preparată din semințe de fenicul ajută la tratarea celulitei, depresiilor, amenoreei, digestiei lente, durerilor de cap.
   Vinul preparat din fructele de fenicul reprezintă un remediu natural excelent. Fructele de fenicul au proprietatea de a calma și alina durerile de orice natură și se pot utiliza sub forma de diverse preparate.

Nu există nici un comentariu pentru moment.

Scrieți-vă părerea

Ceai Anticolitic

Ceai Anticolitic

Greutate net: 50g. Brut: Cutie 80g.
Acțiune antispastică și antiseptic intestinală.
ProducătorPLAFAR SA

Scrieți-vă părerea

Optimizat pentru Browser Chrome    Optimizat pentru Browser Internet Explorer    Optimizat pentru Browser Firefox    Optimizat pentru Browser Opera    Optimizat pentru Browser Safari
© 2013 - PlantNatura Concept SRL

PlantNatura Concept SRL